E bine să se ştie că Baicea este cel mai bun chitarist de la noi. Şi nu mi-e jenă să afirm că omul ăsta întreţine cu Fender-ul o relaţie pe care numai la cei mari o putem depista.
Baicea a cîntat de plăcere cu diversi interpreţi şi instrumentişti jazz-rock. Fiind funcţionar al unei instituţii de stat, el nu şi-a pus problema în mod serios să devină muzician profesionist. A contat, cred, şi faptul că, la noi, nu se poate trăi din această profesie decât dacă accepţi să-ţi foloseşti talentul pentru a încânta diverse urechi clăpauge, la nunţi, botezuri, cumetrii sau înmormântări. Ca şi în profesiunea de scriitor, unde atiţia oameni talentaţi, autori de cărţi valoroase, trăiesc din ziaristică sau din expediente mai mult sau mai putin onora(n)te.
Şi ca mulţi scriitori, George Baicea şi-a perfecţionat în singurătate stilul interpretativ pînă la un nivel de unde poate privi cu mîndrie în jur. Nefiind sub stresul vreunui contract sau al „cerinţelor pieţei“, el a putut să voiajeze printre curente diverse şi, aparent, contrapuse, de la blues la jazz-rock-progresiv. Lăsând la o parte „cârligele“ obişnuite fiecărui gen, ceea ce „ţine“ în prestaţiile chitaristice de pe cele şapte piese ale discului de faţă, ceea ce se simte de la prima la ultima vibraţie, este pofta de a cânta la acest instrument care a înnebunit atâtea generaţii. Baicea nu cântă la chitară – el vorbeşte cu ajutorul ei! Ca şi Jimi Hendrix, căruia îi aduce un omagiu în piesa nr. 5 (Blues la Prima Vedere), Baicea găseşte modalitatea ca, prin ciupituri, să scoată din corzile nemilos apăsate cuvinte ce n-au nevoie de traducere, fiind ele în limba universală a rockultorilor.
Na' ca am trecut si de prima jumatate a anului scolar 2009-2010, cu bine, cu rau, da' am trecut.
Stiu, am facut-o cu totii praf in ultima vreme, ne-am stricat mediile, era sa ramanem corigenti, (unii chiar au ramas, eu nu!).
Nu prea imi gasesc cuvinte protrivite sa exprim sentimentul sfarsitului de semestru, cand realizezi ca ai terminat ceva ce o iei de la capat peste o saptamana.
O intrebare care mi-am pus-o multa vreme la persoana I, singular: "De ce eu?" Poate o dovada a individualismului sai poate un reflex ceva mai ciudat.
Insa stand si contempland asupra efemeritatii timpului, a lumii absolut neiertatoare si nepasatoare, am ajuns la o concluzie destul de sinistra: Toti (sau cel putin multi din cercul meu de "amici" si "prieteni" [despre care voi vorbi alta data]) suntem in aceeasi oala.
In primul rand, atentia mi se indreapta spre un cerc destul de "restrans" de oam... Continue reading...
Prima chestiune pe ordinea de zi a aberatiilor de azi e o scuza la adresa celor care m-au rugat sa mai aberez pe aci, dar cum timpul este putin, scurt si prea incarcat.
In seara aceasta, motto-ul ramane neschimbat: muget, deci exist.
Azi imi voi permite sa ii injur pe jegosii care au hotarat o noua scumpire a tigarilor, dupa cum stiti, de la 1 ianuarie 2010. Am ajuns sa nu ne putem lua tigari pe o luna din porcaria aia care ei o numesc "alocatie lunara", mai exact 42 de lei amarati acolo, care ... Continue reading...
Ok, deci, primul post din luna. wow. si e si pe 1 decembrie (mult'ani celor care se simt romani, eu personal prefer sa fiu nomad fara tara decat roman da' fie).
Sa vedem ce-i de vazut luna asta. Pai pe 10 la ora 6 e Balul de Caritate "Mos Craciun Exista!" organizat de CN Stefan cel Mare (editia a III-a) (da, ii fac reclama!). Poze de la pregatiri gasiti pe conturile mele de Flickr (vezi paigna Stalk me!). Cu ocazia asta vreau sa multumesc si celor care au avut bunavointa sa se implice, dar si s... Continue reading...
Povestea fulgilor de nea din aceasta iarna incepe din 4 decembrie, spun meteorologii, care mentioneaza ca ii vom avea din belsug in prima luna a anotimpului rece, chiar si in sudul tarii.
In prima parte a lui decembrie, temperaturile vor scadea mult, pe alocuri si pana la -15 grade. Astfel, specialistii spera ca stratul de zapada se va mentine pana la Craciun, mai ales ca intre timp ar putea sa mai ninga.
Zapada din abundenta este asteptata la munte, unde nu exista nici un dubiu: iubitorii spo... Continue reading...
Cum ar zice englezu', "I'm knee-deep in ... stuff". Am o groaza de chestii pe cap in ultima vreme si aparent am cam neglijat Blag-ul, Twitter si toate cele (mai putin Flickr! am poz(n)e noi!).
Sa rezum ce s-a intamplat in ultima... luna?
OK sa vedem (nu neaparat in ordine): -balu' de caritate -maj'u lu' Cuore (bestial frate) -gripa porcina (nu, n-am da' vreau sa se inchida scoala o saptamana) -sait-u nou (ah, da: Clicky (nu garantez sa fie online :D ) ) -planuiesc un server cu Mahomi -studiez oferta d... Continue reading...
Prima chestiune pe ordinea de zi de azi: Vremea din Romania e de tot cacatul.
A doua chestiune: Am facut ~3km in ~45 minute. Cu maxi-taxi! Pentru cei ce au treaba prin oras, incercati sa evitati sa urcati pe Marasesti (dinspre Centru) sau sa veniti din Itcani prin Scheia. Sunt cozi kilometrice in ambele zone.
Ma doare capul si am o gramada de treaba. Ne auzim data viitoare. -reV
On October 16th 2009, Rammstein release their sixth studio album! "Liebe ist für alle da" will appear as a Digipack-Standard Edition (11 tracks), as well as a Special Edition, which includes 5 bonus tracks. Also, the new album will be released on a double vinyl!
For the US "Liebe ist für alle da" can now be pre-ordered, for example at Amazon.
Please find an overview on international album release dates and selected pre-order links >>here.